Reduceri!

Kit chakra 4 “Iubire necondiționată” – ulei, bețișoare, ceai, apă de colonie

Prețul inițial a fost: 230 lei.Prețul curent este: 215 lei.

Kitul Iubire necondiționată conține ulei, bețișoare, ceai, apă de colonie.

Anahata acoperă tot ce înseamnă odihnă și calm; senzații liniștite, senine și echilibrate; emoții armonioase, compasiune, iubire necondiționată, generozitate, acceptare și iertare; echilibrarea sistemului nervos, reducerea febrei; vindecarea. Atunci când este dezechilibrată, activitatea sa negativă include invidia, avariția, gelozia.

În cadrul ofertei Fiore d’Oriente există 7 amestecuri de uleiuri dedicate centrilor energetici. (Seria cuprinde și bețișoare, ape de colonie, săpunuri, uleiuri de masaj.)
Ele sunt create după rețete ayurvedice tradiționale, vechi  culese din anumite sate din regiunea Sikkim din India. În spatele lor se află o știință a combinării plantelor bazată pe veacuri de experiență și relaționare cu plantele și observare a rezultatelor asupra oamenilor.
În cazul acestora putem vorbi și de o înaltă calitate a ingredientelor, dar și de o știință a fixării ideale a unor plante cu scopul de a crea efectul sinergic ideal (mai multe plante combinate au efect mai puternic decât efectul lor privit singular). Totul pentru a vitaliza și armoniza ființa umană.

Cod Produs: SUR-T438 Categorii: ,

Descriere

Ulieul pt chakra Anahata

Amestecul de uleiuri esențiale pentru cea de-a patra chakra este preparat după principiile antice ale remediului holistic natural și este compus din uleiuri esențiale de calitate superioară amestecate cu ulei de jojoba presat la rece.

Ingrediente: Uleiuri de Simmondsia chinensis (jojoba), Citrus sinensis (portocală dulce), Pelargonium graveolens (geraniu), floare de Citrus aurantium (Neroli), Rosa Damascena (trandafir de Damasc), Santalum album (santal), Citral, Linalol, Limonen.  (*Aceștia sunt compuși naturali prezenți în uleiuri.)

Anahata și uleiul său esențial acoperă tot ce înseamnă odihnă și calm; senzații liniștite, senine și echilibrate; emoții armonioase, compasiune, iubire necondiționată, generozitate, acceptare și iertare; echilibrarea sistemului nervos, reducerea febrei; vindecarea. Atunci când este dezechilibrată, activitatea sa negativă include invidia, avariția, gelozia.

Cum să folosești uleiul pentru chakra:
Inhalare: aplică 3 – 7 picături de ulei pe antebraț și inhalează aroma ușor și în mod repetat. Fă astfel de inhalații de 2-3 ori pe zi.
Masaj: aplică 3 – 7 picături de ulei în zona inimii, corespunzătoare Anahatei. Masează ușor, în sens orar, până la absorbirea completă.
Precauții: Evită contactul cu ochii și mucoasele.

Poți reechilibra Chakra Inimii cu ajutorul acestui amestec de uleiuri esențiale, precum și cu oricare din celelalte parfumuri vibraționale destinate Anahatei – săpunuri, bețișoare parfumate, apă de colonie -, cu ajutorul ceaiului special pentru chakra inimii sau a uleiului pentru masaj.

Ceaiul pt chakra Anahata
Ingrediente: Crataegus Oxyacantha L. 20% (păducel), Lavandula angustifolia Miller L. (lavandă),Passiflora incarnata L., Melilotus officinalis L.(sulfină galbenă), Rosa damascena L. (trandafir), Tilia platyphyllos Scoop., Achillea millefolium (coada șoricelului), Fraxinus excelsior L (frasin), Melissa officinalis L. (melisă), Ocymum basilicum L, (busuioc),  toate provenite 100% din agricultura ecologică.

În pungile de infuzie, frunzele se usucă și se dezintegrează în mod natural, păstrând majoritatea proprietăților lor, diferit față de pachetele de ceai, în care frunzele sunt sfărâmate în fragmente de 1 / 1,5 mm, pierzând majoritatea beneficiilor lor. În pungile de infuzie vrac se ambalează ceaiul de cea mai ânaltă calitate. Pur și simplu să utilizați un filtru sau un ceainic obișnuit. Oferim pungi pentru infuzii goale de diferite dimensiuni pe care le puteți cumpăra și umple pur și simplu.

Ceaiul chakra Anahata conține trandafirul, lavanda și melisa, plante folosite tradițional pentru proprietățile calmante și sedative și de echilibrare emoțională, păducelul, pentru proprietățile cardio-tonice și coada șoricelului pentru stimularea circulației *.

Anahata și infuzia destinată armonizării sale acoperă tot ce înseamnă odihnă și calm; senzații liniștite, senine și echilibrate; emoții armonioase, compasiune, iubire necondiționată, generozitate, acceptare și iertare; echilibrarea sistemului nervos, reducerea febrei; vindecarea. Atunci când este dezechilibrată, activitatea sa negativă include invidia, avariția, gelozia.

* Informațiile se bazează pe experiența în utilizarea plantelor acumulată de către fitoterapeuți pe parcursul anilor și nu putem deținem încă studii științifice. Dacă aveți îngrijorări cu privire la starea dvs. de sănătate, adresați-vă medicului. Ne dorim să fiți în siguranță.

Bețișoarele pentru chakra Anahata
Bețișoarele de tămâie sunt fabricate numai din materii prime 100% naturale: miere, pulberi rare de lemn, rășini, uleiuri vegetale, ierburi, uleiuri esențiale, bambus.

Anahata, numită Chakra inimii acoperă tot ce înseamnă odihnă și calm; senzații liniștite, senine și echilibrate; emoții armonioase, compasiune, iubire necondiționată, generozitate, acceptare și iertare; echilibrarea sistemului nervos, reducerea febrei; vindecarea. Atunci când este dezechilibrată, activitatea sa negativă include invidia, avariția, gelozia.

Poți reechilibra chakra inimii cu ajutorul bețișoarelor de tămâie, precum și  și cu oricare din celelalte parfumuri vibraționale destinate Anahatei – amestec de uleiuri esențiale, săpun, apă de colonie -, cu ajutorul ceaiului special pentru chakra inimii sau a uleiului pentru masaj. 

Apa de colonie pentru chakra Anahata
Ingrediente: Apă, Alcool, Uleiuri esențiale de Citrus sinensis (portocală dulce), Pelargonium graveolens (geraniu), floare de Citrus aurantium (Neroli), Rosa Damascena (trandafir de Damasc), Santalum album (santal), Citral, Linalol, Limonen.  (*Aceștia sunt compuși naturali prezenți în uleiuri.)

Apele de colonie sunt amestecuri de uleiuri esenţiale indispensabile pentru terapia energetică urmărită. Fiecare dintre acestea acoperă spectrul vibraţional al uneia dintre cele şapte Chakre.
Acţiunea uleiurilor esenţiale calibrate pe vibraţiile Chakrelor este inimaginabil de puţin invazivă, acestea acționând pe plan energetic și subtil.
Apele de colonie sunt indicate pentru „setarea vibrațiilor Aurei”, protejează împotriva influenţelor negative şi sunt utile pentru a crea atmosfere favorabile pentru îndeplinirea anumitor evenimente.
Anahata acoperă tot ce înseamnă odihnă și calm; senzații liniștite, senine și echilibrate; emoții armonioase, compasiune, iubire necondiționată, generozitate, acceptare și iertare; echilibrarea sistemului nervos, reducerea febrei; vindecarea. Atunci când este dezechilibrată, activitatea sa negativă include invidia, avariția, gelozia.
Conținut : 50 ml

ABONARE Newsletter

Inimă însorită!
Cu drag îți trimitem noutăți și vești inedite.