Întâlnirea cu iasomia o datorez mamei mele prin minunata grădină ce a însuflețit-o de-a lungul vieții.
Mă fascina în copilărie această floare și acum mă bucură nespus că pot să-i promovez virtuțile prin uleiul esențial extras din această floare regină ce este din ce în ce mai comandat pe SuryaMa.
Numită și “Regina nopții”, iasomia este floarea cu cea mai voluptoasă aromă ce inspiră senzualitate, euforie, siguranță, pasiune, conectare. Este uleiul fertilității atât la nivel fizic, dar mai ales la nivel emoțional și spiritual. Aduce beneficii sistemului nervos, fiind unul dintre cele mai potrivite uleiuri pentru relaxare în relație cu depresia și anxietatea. Luminează și curăță pielea, având potențial de vindecare a acesteia și a sistemului reproductiv feminin. Cuvintele cheie în descrierea iasomiei sunt dorința, creativitatea și armonia.
Florile delicate de iasomie sunt culese de mână chiar înainte de răsăritul soarelui, când aroma lor este cea mai puternică. E nevoie de peste o tonă de flori pentru a produce 2 kilograme de absolut (ulei esențial obținut prin distilare cu alcool). De secole, iasomia este populară pentru parfumul său dulce, romantic și este folosită în unele dintre cele mai cunoscute parfumuri din lume.
Denumirea sa derivă din cuvântul persan yasmin, iar iasomia a fost numită regina nopții deoarece mireasma sa este deosebit de puternică în timpul nopții.
Iasomia sambac din care este extras acest ulei este mult mai aromata și mai puternica decât jasminum gradifolium din care se extrage majoritatea uleiului de pe piața.
Aroma ei era considerată una a misterului și era folosită pentru a facilita creșterea spirituală.
În China, florile de iasomie sunt utilizate pentru tratarea hepatitei, cirozei hepatice și dizenteriei. Rădăcina este folosită pentru a trata durerile de cap, insomnia și durerile cauzate de articulații dislocate sau reumatism.
În Occident, despre iasomie se spunea că „încălzește pântecul” și facilitează nașterea. Uleiul esențial a fost folosit în aromaterapie pentru tuse sau dificultăți respiratorii, pentru membre înțepenite, contractate, precum și pentru probleme ale sistemului nervos și reproducător.
Metoda de extracție: Absolutul se obține prin distilare cu ajutorul unui solvent (alcool). Absolutul este un lichid vâscos brun-portocaliu-închis, cu un parfum intens, bogat, cu note calde, florale.
Se combină foarte bine cu trandafir, lemn de santal și cu toate uleiurile citrice. Are capacitatea de a tempera orice arome dure și de a se potrivi armonios cu practic orice alt ingredient.
Link de comandă aici.
Beneficiile uleiului esențial de iasomie:
Energetic: Uleiul esențial de iasomie aduce înțelegere minții conștiente, scoate dorințele inimii la lumină și apropie de tărâmurile înalte. Este unul dintre parfumurile angelice. Energia înaltă și rafinată prezentă în aroma sa atrage stări de conștientizare spirituală sporită. Iasomia dă aripi rugăciunilor și ne ajută să ne conectăm la cele mai pure intenții și aspirații. Îi ajută pe cei care doresc să ducă o viață echilibrată atât sexual, cât și spiritual, făcându-i deschiși la noi posibilități prin echilibrarea chakrei sacrale.
Sprijin emoțional: Uleiul de iasomie e folosit în aromaterapie pentru contracararea stărilor și emoțiilor negative precumdepresia, anxietatea, stimă de sine scăzută.
Are un caracter înălțător și calmant.
Sistemul nervos: Util în caz de depresie, epuizare nervoasă, afecțiuni legate de stres, apatie.
Antidepresiv: Există dovezi că aromoterapia poate reduce în mod eficient simptomele depresive. Cercetătorii au ajuns la concluzia că efectul stimulator și activator al uleiului de iasomie ar putea fi util pentru ameliorarea depresiei și îmbunătățirea dispoziției.
Antiseptic: Efectele sale antiseptice au fost studiate pe larg și s-au constatat că luptă împotriva diferitelor bacterii.S-a constatat că uleiul de iasomie obținut din diferite specii ale plantei are proprietăți antibacteriene.
Afrodisiac: S-a crezut de mult că parfumul romantic al iasomiei are un efect afrodiziac. A fost purtat ca parfum, iar în unele părți din India, florile de iasomie sunt adesea incluse ca decor la nunți în dormitorul noilor căsătoriți pentru a crea starea de spirit pentru romantism.
Menopauză: Uleiurile esențiale pentru ameliorarea menopauzei nu sunt noi. Acestea sunt folosite de ani de zile pentru a trata simptomele menopauzei, cum ar fi bufeurile și depresia.
Piele: Uleiul de iasomie este ideal entru pielea sensibilă, iritată sau uscată.
Circulație, mușchi, articulații: Folosit pentru spasme musculare sau entorse.
Sistemul genito-urinar: Dismenoree, frigiditate, durerile nașterii, tulburări uterine.
Alte utilizări: Folosit în săpunuri, articole de toaletă, produse cosmetice și parfumuri, în special parfumuri florale și orientale de lux. Uleiul și absolutul sunt folosite într-o gamă largă de produse alimentare, băuturi alcoolice și răcoritoare. Florile uscate de J. sambac sunt utilizate în ceaiul de iasomie.